Monografie

Unul dintre satele foarte vechi din zonă, cu un trecut foarte zbuciumat.

Cea dintâi menţiune documentară a satului datează din 15 octombrie 1427, când Alexandru voievod întăreşte lui Oancea şi soţiei sale, Nastea, „… un sat la Carpeni, unde a fost casa lui Dobrăcin şi a lui Bratul Pleşescul…”. „… Iar hotarul acestui sat să fie din jos, de la satul lui Oprişac, după hotarul vechi, la Başeu, apoi să-i fie în sus, după hotarele vechi, până la Şuşman, pe vechiul hotar şi dinspre satele panului Mihail şi dinspre pădure, pe hotarul vechi…”[1].

În secolul al XVI-lea, la 7 mai 1546, Petru voievod întăreşte lui Petru Cârca cumpărătura de la „… Oniul vistiernicul, … un sat anume Hlipicenii…”, „… şi din privilegiul ce a avut el de la părintele domniei mele, Ştefan voievod, de schimb cu domnia sa, pentru două sate, unul anume Lingurişeştii, unde a fost casa lui Şuşman, la Cărpiniş…”[2].

Din conţinutul documentului se observă că: satul unde a fost casa lui Şuşman înainte de 1427, purta numele Lingurişeştii, în 1546; Petru Cârca primise privilegiu pentru satul Hlipiceni de la Ştefan cel Mare, căruia îi dăduse în schimb satul Lingurişeşti şi pricutul Selişcani, sate despre care credem că au devenit domneşti, ascultătoare de ocolul Ştefăneşti, chiar dacă există confirmare documentară doar pentru Selicicani, sat pe Başeu, dăruit de Iancu Sasu, la 20 februarie 1581, mănăstirii Sfântul Nicolae de la Greci[3].

În ispisocul de la Petru voievod din 1 septembrie 1583 - 31 august 1584, „de judecata ce au avut locuitorii din satul Dobârceni şi din satul Silişcanii, pentru hotarul din satul Şuşmăneşti…”[4] se constată că aşezarea revenise la numele derivat de la cel al întâiului stăpân pe aceste locuri, Şuşman, pentru ca în 1803 satul să poarte numele Cişmăneşti[5].

Satul a fost iniţial răzeşesc, mai târziu o parte a moşiei a trecut în stăpânire boierească, trece apoi în stăpânirea domnului ţării, şi iarăşi în stăpânire boierească.

Numele satului este derivat de la antroponimul Şuşman. Acest nume aminteşte de ţarii bulgari. Prin modificări fonetice numele Şuşman a devenit Cişman, la care s-a adăugat sufixul „-eşti”.

Cel dintâi locaş de biserică menţionat este cel din 1624[6], construit de locuitori, care au adus lemnele de la Hârlău[7]. Această biserică din paiantă avea hramul „Sf. Mare Mucenic Dimitrie”. Nu se poate omite faptul că în perioada 1772-1774 la Cişmăneşti sunt menţionaţi preotul Matei, diaconul Miron, diaconul Ion[8]. Preoţi slujitori au fost: Ioan Dângeanu, Ioan Palaga, Vasile Palaga, Gheorghe, Neculai Constantinescu, Ilie Cheptănariu, Theodor Cheptănariu, Vasile Răuţu, Ioan Grigoraş etc.

În perioada 1984-1988 s-a construit în satul Cişmăneşti un nou locaş de biserică, cu ziduri din cărămidă pe temelie de beton, şi s-a sfinţit la 25 septembrie 1988 cu hramul „Sfânta Treime”, de către P. S. Pimen, vicarul Mitropoliei Moldovei.

Şcoala din satul Cişmăneşti s-a înfiinţat în anul 1924 şi a funcţionat la început în casele sătenilor Panţiru Aglaia, Patatu Aglaia, Constantinescu Vasile şi Matei Ioan, în două case diferite. Local propriu pentru şcoală s-a construit în perioada 1933-1934, pe teren cedat de săteanul Nechifor, în marginea nord-vestică a satului, la Gârla Mare. După ce s-a construit scheletul din lemn, s-a renunţat la acest loc. stăpânul moşiei, Manole Hendric, cedează 0,5 ha teren în sat, pentru şcoală, şi primeşte în locul acestuia 5 ha în izlaz. Şcoala funcţionează în acest local şi în prezent.